Pescarii au fost pescuiți. Pentru că au ajuns acasă fără pește, nevestele au intrat la bănuieli și i-au așteptat cu făcălețul

Data publicare: Luni, 25 Octombrie, 2021 Total: 917 accesari

Pescarii au fost pescuiți. Pentru că au ajuns acasă fără pește, nevestele au intrat la bănuieli și i-au așteptat cu făcălețul

Polițiștii din Vladimirescu și Livada au depistat în trafic, în noaptea de 23/24 octombrie a.c., un autoturism condus de un bărbat din Semlac, de 49 de ani, în care se găseau aproximativ 10 kilograme de pește din speciile fitofag și caras.

 

Acesta, împreună cu un alt bărbat din Semlac, în vârstă de 40 de ani, l-ar fi pescuit dintr-o baltă de pe raza localității Cicir.

 

Peștele a fost ridicat în vederea confiscării, cercetările fiind continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținerea/transportul/comercializarea fără documente legale a peștelui, faptă prevăzută de O.U.G. 23/2008.

 

Problema cea mare a bărbaților a fost de fapt că au ajuns acasă fără pește, fiind nevoiți să dea explicații minuțioase consoartelor care au intrat la bănuieli.

foto:pexels.com