A murit de covid- 19 Episcopul Devei și Hunedoarei. Condoleanțe adresate de președintele CJ Arad, Iustin Cionca

Data publicare: Joi, 21 Octombrie, 2021 Total: 920 accesari

A murit de covid- 19 Episcopul Devei și Hunedoarei. Condoleanțe adresate de președintele CJ Arad, Iustin Cionca

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, și-a exprimat astăzi regretul profund față de trecerea la cele veșnice a Preasfințitului Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei, care a trecut la Domnul joi, 21 octombrie 2021, la doar 52 de ani, în urma îmbolnăvirii de Covid-19.

 

Episcopul Devei și Hunedoarei fusese internat la Spitalul Județean de Urgență din Deva din data de 8 octombrie, iar starea lui s-a agravat în urmă cu două zile și a fost intubat.

 

„Trupul neînsufleţuit al Preasfinţitului Gurie va fi aşezat la intrarea în Catedrala care i-a fost dragă şi în care a fost instalat ca primul episcop al Eparhiei Devei şi Hunedoarei. Dumnezeu să-l odihnească cu drepţii şi să mângâie sufletele tuturor celor care astăzi îl însoţesc cu tristeţe, dar şi prin rugăciune, nădăjduind ca Dumnezeu să-i răsplătească toată truda sa de doar 52 de ani”, a transmis IPS Mitropolit Laurenţiu.

 

Până în anul 2009, Deva si Hunedoara, unde a slujit Preasfințitul Părinte Gurie, au aparținut de Episcopia Aradului.