Școlile trecute în online prin decizia consiliilor de administrație pot cere prelungire. Inspectoratele vor analiza solicitarea

Data publicare: Miercuri, 20 Octombrie, 2021 Total: 904 accesari

Școlile trecute în online prin decizia consiliilor de administrație pot cere prelungire. Inspectoratele vor analiza solicitarea

Școlile care au cerut să își treacă activitățile online timp de 14 zile, în baza articolului 3, alineatul 2 din ordinul comun al miniștrilor Educației și Sănătății, pot cere prelungire, a declarat pentru Educație Privată, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educație. Decizia cu privire la aprobarea prelungirii rămâne la latitudinea inspectoratelor Școlare, a spus el.

 

“Dacă decizia inițială a fost valabilă timp de 14 zile, aceste școli pot face cerere de prelungire, în aceeași formulă, prin consiliul de administrație, dar e posibil ca inspectoratele să considere că nu mai sunt valabile motivele”, a declarat el pentru sursa citată.

 

Potrivit lui Sorin Ion, “rămâne la latitudinea inspectoratelor să analizeze solicitarea. Dacă aceste școli vor să revină în format fizic mai devreme, ele pot să ceară revenirea tot prin decizie a consiliilor de administrație”.

 

Sursa.edupedu.ro