Aproximativ trei mii de angajați din sistemul sanitar din Franța au fost suspendați temporar din funcție, deoarece au refuzat să se vaccineze anti-Covid

Data publicare: Vineri, 17 Septembrie, 2021 Total: 1444 accesari

Aproximativ trei mii de angajați din sistemul sanitar din Franța au fost suspendați temporar din funcție, deoarece au refuzat să se vaccineze anti-Covid

Ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, a precizat că majoritatea suspendărilor sunt temporare, iar o mare parte din personalul medical a acceptat să se vaccineze deoarece “a realizat că legea vaccinării obligatorii este adevărată”. 

 

Președintele Emmanuel Macron a anunțat, cu două luni în urmă, că vaccinarea anti-Covid va deveni obligatorie pentru lucrătorii din domeniul sanitar, iar angajații nevaccinați din sistem au timp până pe 15 septembrie să fie inoculați cu cel puțin o doză de ser anti-Covid.

 

Conform BBC, la o zi după ce termenul anunțat de președintele Macron a expirat și peste trei mii de angajați din domeniul sanitar au fost suspendați deoarece au refuzat să se vaccineze, există temeri conform cărora sistemul medical se va confrunta cu probleme, precum întreruperi ale activității în mai multe spitale, din cauza lipsei de personal.

 

Franța a fost printre cele mai sceptice țări în privința vaccinării, în momentul în care demersul a devenit disponibil la nivel global. Potrivit unui studiu realizat de compania de cercetare Ipsos, în acel moment, doar 40% din populația eligibilă a spus că plănuiește să se imunizeze.

 

Cu toate acestea, odată cu introducerea certificatului verde Covid, Franța a devenit una dintre țările cu cele mai mari procente de persoane imunizate. Până la acest moment, 90% din populația eligibilă a Franței a primit cel puțin o doză de ser anti-Covid.

 

Italia, Grecia și SUA au impus și ele vaccinarea obligatorie a angajaților din mai multe domenii, precum sistemul sanitar, militar sau din învățământ.

 

Sursa:biziday.ro