Două puștoaice de 14 și 13 ani au pus pe jar Poliția din Arad și Dolj, printr-o alertă falsă de sechestrare

Data publicare: Luni, 06 Septembrie, 2021 Total: 1016 accesari

Două puștoaice de 14 și 13 ani au pus pe jar Poliția din Arad și Dolj, printr-o alertă falsă de sechestrare

În ziua de 4 septembrie a.c., Poliția arădeană a fost sezizată prin apel la 112, de o femeie, din municipiul Arad, despre faptul că ar fi fost apelată, cu număr privat, pe telefonul său mobil, de o persoană de sex feminin, care i-ar fi relatat faptul că ar fi sechestrată, legată la ochi și ar fi fost transportată de către iubitul său într-o locație necunoscută, precizând faptul că ar avea 19 ani, fără a mai putea da alte detalii cu privire la identitatea sau a iubitului său ori la împrejurările în care ar fi fost lipsită de libertate.

 

În cauză, a fost întocmit un dosar penal, sub aspectul săvârșrii infracțiunii de lipsire de libertate, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Arad constituindu-se de urgență o echipă operativă de investigare, formată din polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Biroului de Analiză a Informațiilor Arad și Serviciului Operațiuni Speciale Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad.

 

În urma investigațiilor efectuate, a fost identificată apelanta, în persoana unei minore, de 14 ani, din satul Rojiște, județul Dolj, aceasta declarând că, în timp ce se afla la domiciliu, împreună cu o prietenă, în vârstă de 13 ani, au hotărât să facă o glumă unei persoane, au format la întâmplare un număr de telefon, inserând o combinație de cifre și caractere înainte pentru a apela cu număr ascuns, după care a relatat persoanei apelate că este sechestrată, amenințată cu moartea, totodată cerându-i ajutor.

 

În consecință, părinții celor două minore au fost sancționați contravențional, cu amendă în valoare de 500 de lei fiecare, în baza Legii nr. 61/1991, pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

 

Activitatea a beneficiat și de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj.