Aradul în anul 2030 în contextul viziunii economice mondiale

Data publicare: Miercuri, 01 Septembrie, 2021 Total: 1176 accesari

Aradul în anul 2030 în contextul viziunii economice mondiale

Toată lumea în România este în pregătire febrilă pentru următoare perioada de programare – 2021-2027. Se fac strategii, planuri și se pregătesc proiecte. Meritul mare al fondurilor europene nu ține numai de banii gratis pe care îi primim pentru investiții cheie, ci și de concentrarea energiei națiunii pe o serie de ținte cheie. Trebuie să îi prindem din urmă pe colegii noștri din Vest, și investițiile făcute prin fonduri europene ne canalizează energiile într-o direcție.

 

Prioritatea 0 a administrației arădene este întărirea sectorului privat la nivel local. Fără un sector privat puternic, un oraș nu poate să își susțină creșterea, oricât de multe investiții face în infrastructură publică.

 

Un sector privat puternic este unul ce oferă locuri de muncă în domenii cu: 1) salarii medii mari; 2) potențial de susținere a creșterii salariilor pe termen mediu și lung. În domenii ca producția textilă, manufacturier sau retail, salariile sunt scăzute, iar relocarea spre alte orașe e o realitate.Pe de altă parte, în domenii cu valoare adăugată mare, precum IT-ul, salariile cresc în funcție de carența forței de muncă și productivitatea celor din sector.

 

Cei de la Harvard au publicat recent o bază de date foarte interesantă, Metroverse, ce estimează pentru toate orașele mari din lume cum este alcătuită economia locală (cu date culese la nivelul firmelor private). Această bază de date permite o sumedenie de comparații și analize și este un instrument absolut genial pentru cei ce fac planificare strategică.

 

Printre cele 15 orașe din România luate în calcul de Metroverse se află și Aradul, care este caracterizat din punct de vedere economic și oportunitățile sale de dezvoltare 

 

Punctul forte al Aradului constă în faptul că este unul dintre orașele ce a fost printre cele mai căutate de investitorii străini, cu o zonă metropolitană foarte dinamică, și investiții majore inclusiv în localități mai mici, precum Chișineu-Criș sau Zimandul Nou.

 

Puncte slabe ar fi că nu are zonă metropolitană funcțională și PR destul de slab – lumea nu prea vorbește despre Arad, deși este un oraș cu economie dinamică, cu patrimoniu istoric fantastic și cu un foarte bun potențial de dezvoltare.

 

Oportunități de dezvoltare ar fi în primul rând crearea unei aglomerări urbane funcționale pe axa Arad-Timișoara (de facto, a doua zonă economică a României după București).

 

Ca oraș de inspirație pentru Arad este dat Stuttgart – unul din principalele centre industriale ale Germaniei și sediul Mercedes. Chiar dacă este un hub industrial (în Stuttgart mai activează firme precum Bosch și Porsche) s-a diversificat în ultimii ani și pe servicii cu valoare adăugată mare, atrăgând firme precum IMB sau Ernst & Young. 

 

Sursa:urbanizehub.ro
foto:ziua de vest