Consiliul Județean Arad atacă în instanță penalizarea de 280.000 de lei dată de Ministerul Dezvoltării

Data publicare: Marti, 31 August, 2021 Total: 1002 accesari

Consiliul Județean Arad atacă în instanță penalizarea de 280.000 de lei dată de Ministerul Dezvoltării

Consiliul Județean se va judeca cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA), pentru suma de 280.000 de lei. Aceasta a fost imputată Consiliului Județean, în cadrul proiectului de modernizare a tronsonului de drum Pâncota-Seleuș, iar Consiliul consideră că imputarea este nelegală și abuzivă.

 

Pentru mine este important că noi am respectat legea în fiecare moment al investiției, am adus fonduri europene pentru această investiție, am economisit banii Aradului și din economie am putut realiza alte lucrări. Noi asta vom susține în instanță. Nu poți schimba regulile după ce lucrarea a fost finalizată, să vii să spui că în momentul când am început licitațiile nu trebuia să respectăm legea românească. Noi atunci nu știam că vom putea obține fonduri europene și că trebuia să aplicăm legea europeană. Ne vom judeca, așa cum ne-am judecat și în alte ocazii și am câștigat”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean.

 

Pentru a avea o imagine clară a acestei dispute cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, trebuie să cunoaștem istoricul acestui proiect.

 

Inițial, fondurile pentru modernizarea acestui drum au fost din resursele proprii ale Consiliului Județean. Licitația a fost organizată și finalizată cu respectarea legislației românești, așa cum se solicita la vremea respectivă. În toamna anului 2018, a apărut oportunitatea de a finanța acest proiect din fonduri europene, printr-un program numit «Retrospectiva», care redistribuia fondurile europene neabsorbite la nivel național către administrațiile locale cu proiecte în derulare, așa cum a fost și cazul Consiliului Județean.

 

Prin accesarea fondurilor europene pe Restrospectivă, Consiliul Județean a economisit peste 5,6 milioane de lei din bugetul propriu, bani care au fost alocați spre alte investiții. Problema semnalată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, în urma căreia s-a aplicat această corecție, se referea la o posibilă încălcare a legislației europene, care nu era similară celei naționale, pe baza căreia lucrarea a fost executată.

 

S-a considerat că este vorba despre o presupusă restricționare a accesului operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de lucrări, adică nerespectarea legislației europene în domeniu. Această ipoteză a stat la baza corecției impuse de Minister și este atacată în justiție de Consiliul Județean.