30 de puncte pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CLM Arad

Data publicare: Miercuri, 18 August, 2021 Total: 796 accesari

30 de puncte pe ordinea de zi a ședinței extraordinare a CLM Arad

Consilierii locali au fost convocați miercuri, 18 august 2021 în ședință publică extraordinară cu aproape 30 de puncte pe ordinea de zi.

Cu această ocazie a fost aprobat proiectul de hotărâre privind acordarea celor 22 de titluri și distincții oferite cu ocazia Zilelor Aradului și cel referitor la Diplomele de Aur oferite, cu aceeși ocazie, cuplurilor care împlinesc 50 de ani de căsnicie.

 

Aleșii locali au mai fost de acord și cu transformarea unor locuințe aflate în fondul de locuințe sociale, libere la această dată, în locuințe de necesitate și repartizarea acestora unui număr de 10 familii care locuiesc pe strada Sabinelor, dar și cu acordarea gratuității la transportul cu trenulețul turistic de agrement cu ocazia zilei de 1 iunie și a Zilelor Aradului.

 

În schimb propunerea de schimbare a destinației imobilului în care a funcționat Școala Gimnazială nr. 10 ”Frații Neuman” și trecerea sa din domeniul public al acestuia în domeniul public al județului Arad, în scopul utilizării spațiilor pentru activitățile instituțiilor publice subordonate Consiliului Județean Arad, a fost respins.