Campionii naționali de la ”Tiger Club Karate” premiați de vicepreședintele CJ Arad, Răzvan Cadar

Data publicare: Vineri, 06 August, 2021 Total: 2662 accesari

Campionii naționali de la ”Tiger Club Karate” premiați de vicepreședintele CJ Arad, Răzvan Cadar

Campionii naționali ai Clubului Sportiv „Tiger Club Karate” Arad au fost premiați astăzi, la Consiliul Județean Arad, de vicepreședintele Răzvan Cadar. Cu un palmares de 35 de medalii obținute la Campionatele naționale de karate (dintre care 15 de aur), în competițiile desfășurate, pe categorii de vârstă, la Brașov și Mediaș, fac ca Aradul să rămână elita artelor marțiale.

 

„Vă felicit pentru rezultatele excepționale și vă mulțumesc în numele meu, al Consiliului Județean Arad, al comunității, pentru că vă aduceți contribuția sportivă ca Aradul să rămână pe podium și în elita artelor marțiale. Pasiunea, munca și ambiția voastră au dat roade, într-un sport nobil, structurat pe filosofia onoarei, care clădește deopotrivă mintea și corpul.

Sportul reprezintă definiția sănătății și, împreună cu educația și cultura, stă la baza formării fiecăruia dintre noi. M-am declarat un susținător necondiționat al sportului și voi susține întotdeauna tinerii și, cu atât mai mult, performanța!

În semn de apreciere pentru rezultatele remarcabile obținute la competițiile de arte marțiale, pentru promovarea județului Arad prin rezultate sportive deosebite, vă rog să primiți din partea noastră o diplomă, un premiu simbolic, de apreciere și recunoștință”, a declarat Răzvan Cadar, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.