Dorian Curcanu și soluția financiară miraculoasă de consilier local USR: cum să trăiești cu 182 de lei pe lună

Data publicare: Miercuri, 04 August, 2021 Total: 3748 accesari

Dorian Curcanu și soluția financiară miraculoasă de consilier local USR: cum să trăiești cu 182 de lei pe lună

Curioși din fire, așa cum facem în fiecare an, tragem cu ochiul peste declarațiile de avere ale aleșilor locali, căci, întotdeauna găsim lucruri interesenta.

În anul acesta în mod special ne-am aplecat peste aceste declarații de avere și interese, având în vedere faptul că noul Consiliu Local are multe fețe noi în componență despre care nu se știe mare lucru și dorim să-i cunoaștem mai bine.


Declarațiile de avere și interese sunt publice pe site-ul Primăriei Arad, și sunt în ordine alfabetică, așa că, la litera “C” ne-a atras atenția în mod special declarația de avere a consilierul local USR-Plus, Dorian Curcanu, un consilier care veghează asupra multor domenii ale urbei noastre, urbanism, infrastructură, energie, patrimoniu, serviciile publice și digitalizare, conform propiei declarații.

 

Primul lucru care ne-a atras atenția, chiar ne-a sărit în ochi punându-ne în pericol cristalinul, au fost multiplele X-uri care împânzesc căsuțele de la rubrica – veniturile declarantului.


Total venit realizat ANUAL din declarația  domnului Curcanu aferentă anului 2020 a fost – 2190 lei, bani încasați de la Primăria Municipiului Arad ca și indemnizație de consilier local, în rest, niciun venit. Făcând o medie lunară, rezultă 182,5 lei lunar venitul declarat.


Aici declarațiile de avere și interese



Primul mare wow, iar ținând cont că domnul Curcanu este consilier abia de la sfârșitul anului, mai exact din luna noiembrie 2020, întrebarea firească a fost: din ce a trait în restul primelor 10 luni din an? Mi-am zis, n-are cum, sigur are omul o firmă ceva, din care trăiește……căutând am găsit, asociat unic, venituri zero. N-are cum mi-am zis din nou, sigur omul a muncit în diaspora, a venit cu bani de acolo, are la “saltea”, n-are cum altfel, și da, am găsit, omul are un deposit de niște mii de euro, asta e! am rezolvat ecuația, dar ce să vezi? Într-un an de zile nu s-a mișcat un euro din cont, suma din contul de euro este aceeași ca și în declarația din 2020 și în cea din  2021. Deja îmi dă cu virgulă, mai caut îmi zic, n-are cum! Și găsesc că domnul consilier desi n-are venituri anuale decât de 2190 de lei, totuși reușește să trăiască cu banii ăștia, adică cu 182,5 de lei lunar dacă am face o medie lunară, și nu doar să trăiască dar mai plătește și o rată la un credit și își sponsorizează și pagina de Facebook…..

Pagina de Facebook sponsorizată



Deja invidia și curiozitatea au ajuns la cote ridicate, cum face?! Cum reușește?!



Câteva variante au început să-mi încolțească în minte:

  1. Are bani nedeclarați? N-are cum, clar n-are cum! e de la USR, ei sunt fără corupți în funcții publice, fără șpagă, n-are cum îmi zic, cade din start.

  2. O fi greșit declarația, poate a uitat să treacă ceva, posibil să fie dar e nasol, căci declarațiile astea merg și la Agenția Națională de Integritate, …n-are cum, e fals în declarații, ei sunt corecți, cade, n-are cum.


  3. Este întreținut de o cineva apropiat poate, tot ce e posibil dar ăștia de la USR sunt antrepenori, întreprinzători, n-ar accepta o astfel de situație pe așa perioadă lungă, n-are cum, cade și asta.

Și atunci cum o reuși omul ăsta căci deja mă roade rău invidia, cum reușește să trăiască lunar cu așa puțini bani, ba mai mult, să-și achite și o rată lunară la un credit bancar?


Singura explicație plauzibilă care-mi trece prin minte este că domnul Curcanu are o soluție financiară secretă, miraculoasă, care aplicată la nivel național am reuși ca țară, și dacă ne-ar dezvălui-o, ne-am salva ca nație, ne-am salva ca țară, nu e ok să țină așa ceva secret, ar trebui să ne-o împărtășească și nouă, ce economii am face!   


Cel mai mult însă mi-a plăcut o postare de pe pagina personal a domnului Curcanu care suna cam așa :

 

“Vă rog să-i transmiteți lui Gheorghe Falcă că pentru Oradea, Sibiu sau Brașov, să-ți mai vină o fabrică care angajează doar muncitori necalificați pe 1300 lei/lună nu mai reprezintă de mult un succes.”

 

O astfel de afirmație venită din partea unuia care are veniturile prezentate mai sus, este un real success credem noi o astfel de fabrică, poate chiar Gheorghe Falcă îi pune o pilă domnului Curcanu să se și angajeze la fabrica cu pricina, never know….. în felul ăsta în declarația de avere de anul viitor, la rubrica venituri anuale o să găsim și noi niste sume onorabile…..




Iată și declația de avere a domnului consilier USR-Plus Dorian Curcanu