17 ore de luptă cu focul, 35 de oameni, 6 autospeciale, 3 cisterne pentru stingerea incendiului la groapa de gunoi

Data publicare: Duminica, 01 August, 2021 Total: 1084 accesari

17 ore de luptă cu focul, 35 de oameni, 6 autospeciale, 3 cisterne pentru stingerea incendiului la groapa de gunoi

“După 17 ore de luptă cu focul, în acest moment, nu mai ard flăcări deschise la groapa de gunoi.

Pericolul însă nu a trecut, focul poate arde mocnit în adâncime și flăcările pot răbufni oricând. De aceea toată suprafața afectată de incendiu trebuie acoperită și izolată cu pământ.

Deși încă se ridică foarte mult fum, municipiul Arad este ferit acum de poluarea cauzată de incendiu. La punctele fixe de monitorizare a calității aerului nu s-au înregistrat valori anormale. Sperăm să nu fie afectate nici localitățile învecinate.

 

Ca de fiecare dată, pompierii s-au mobilizat exemplar. Mulțumim ISU Arad, Ineu, Curtici, dar și pompierilor voluntari din Pecica, Curtici, Sofronea, Zădăreni!

Au venit imediat în ajutor, au încărcat și au transportat pământ, dar și apă, de aseară până acum, 32 de utilaje de mare tonaj de la operatori economici din zonă. Mulțumim SylcConTrans, PORR, Salubritate Deva, Mambo, Profi Beton!

Apreciem că FCC și colaboratorii lor au muncit din greu și au probat o bună organizare.

Majoritatea dintre cei de mai sus rămân pe baricade, pentru a pune locul în siguranță.

Sperăm să ne ajute condițiile meteo din următoarele ore și să trecem cu bine peste acest necaz.” a declarat viceprimarul Lazăr Faur.


 

FORȚE și MIJLOACE implicate:

- ISU AR: 3 ASAS (A2003, A5002, A9000), 1 SMURD Curtici și 2 ofițeri și 16 subofițeri

- SVSU Șofronea: 1 ASAS 1800 l și 2 voluntari

- SVSU Pecica: 1 ASAS 5000 l și 8 voluntari

- SVSU Zădăreni: 1 ASAS 2000 l și 2 voluntari

- SVSU Curtici: 1 cisternă 5000 l și 2 voluntari

- SVSU Covăsânț: 1 ASAS 5000 l și voluntari

- SVSU Fântânele: 1 ASAS 2300 l și 5 voluntari

- SVSU Ghioroc: 1 ASAS 3000 l și 4 voluntari