Sediu nou pentru Direcția Generală de Evidență a Persoanelor

Data publicare: Joi, 29 Iulie, 2021 Total: 968 accesari

Sediu nou pentru  Direcția Generală de Evidență a Persoanelor

Consiliul Județean Arad a inaugurat ieri noul sediu al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor. Clădirea este situată în colonia UTA, în apropierea bisericii ortodoxe.  

Investiția de 4,3 milioane lei a presupus modernizarea unei clădiri existente, dar nefolosite de aproape un deceniu și care a fost cumpărată de Consiliul Județean. Noul sediu al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor este acum unul dintre cele mai frumoase din România după ce birourile modernizate au fost dotate și cu mobilier nou. De asemenea, o parte din aparatura care deservește Direcția a fost înnoită.

,,Am muncit aici ca arădenii să aibă parte de condiții foarte bune atunci când au nevoie de un act de identitate. Este important să subliniem faptul că sediul de la UTA deservește persoanele aflate într-o situație specială, cum ar fi de exemplu cei care revin din străinătate și doresc să opereze schimbări în registrele de stare civilă sau au nevoie urgent de acte de identitate. Din cauza proverbialei birocrații românești, a durat 5 ani de zile până când am reușit să finalizăm această investiție. De aceea, așteptarea mea și de la acest Guvern e să fie mai activ și mai concret în debirocratizarea procedurilor de achiziție pentru că este inadmisibil să treacă ani de zile de la depunerea și câștigarea unui proiect până când ne putem apuca efectiv de lucru”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad. 

La rândul său, directorul executiv al Direcției Generale de Evidență a Persoanelor, Cristina Vlad, a declarat că în urma modernizărilor realizate de Consiliul Județean, Aradul este pregătit să implementeze noul sistem de carte electronică de identitate, chiar din acest moment. Cu toate acestea, vor mai trece cel puțin câteva luni până când primii arădeni vor avea noile cărți de identitate pentru că sistemul este întâi testat la Cluj. Directorul Cristina Vlad a precizat că și arhiva instituției este acum depozitată în condiții mult mai bune, într-un spațiu protejat, unde un eventual incendiu este stins cu gaz, și nu cu apă, pentru prevenirea degradării registrelor de stare civilă. 

Subprefectul Aradului, dr. Doru Sinaci, a accentuat schimbările pe care Consiliul Județean Arad le realizează la fiecare dintre instituțiile din subordinea sa: ,,Spitalele se înnoiesc și se modernizează, Biblioteca și Muzeul se schimbă în bine, pe drumurile județene arădene se realizează cele mai mari investiții din România, Evidența Persoanelor a primit unul dintre cele mai moderne sedii din țară. De aceea, nu este surprinzător că președintele Consiliului Județean Arad, domnul Iustin Cionca este atât de popular în Arad. Este un om care are capacitatea să schimbe în bine județul, și chiar o face!”.

La inaugurarea sediului, Arhiepiscopul Aradului, Înaltpreasfinţia Sa Timotei Seviciu a oferit o icoană prin intermediul prelaților care au sfințit clădirea.

La eveniment au mai participat Răzvan Ciubotaru și dr. Andrei Ando, directori la Consiliul Județean Arad, Roxana Dascălu, șef serviciu Patrimoniu, reprezentanți ai Poliției, ai Serviciului de Telecomunicații Speciale, ai Judecătoriei Arad și ai altor instituții cu care Direcția Generală de Evidență a Persoanelor colaborează în activitatea curentă.