Trei săptămâni restricții de circulație pe Iuliu Maniu cauzate de lucrările la rețeaua de apă potabilă

Data publicare: Joi, 22 Iulie, 2021 Total: 1814 accesari

Trei săptămâni restricții de circulație pe Iuliu Maniu cauzate de lucrările la rețeaua de apă potabilă

Direcția Generală Poliția Locală Arad informează că în următoarele trei săptămâni, polițiștii locali vor fi prezenți în mod constant în zona Pieței Drapelului în vederea fluidizării traficului rutier, în condițiile în care circulația este restricționată în intersecția Căii Iuliu Maniu cu strada Traian Moșoiu.

 

Lucrările de reabilitare a rețelei de apă se vor desfășura pe o bandă de circulație, pe sensul de mers dinspre Piața Drapelului spre cartierul Micălaca, tronsonul fiind semnalizat cu indicatoare rutiere "ocolire stânga". Circulația rutieră va fi restricționată în intersecția menționată anterior până la aducerea părții carosabile la forma inițială.

 

"Apelăm la înțelegerea și răbdarea tuturor participanților la trafic, recomandând conducătorilor auto să se deplaseze cu maximă prudență în zona precizată, respectând indicațiile și semnalele polițiștilor locali aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, în scopul evitării unor incidente neplăcute." precizează reprezentanții Poliâiei Locale Arad.




 

De asemenea, le Poliția Locală Arad solicită participanților la trafic să respecte normele rutiere și să evite oprirea vehiculele pe segmentul cuprins între B-dul Revoluției și strada Dimitrie Bolintineanu. Nerespectarea acestor măsuri ar putea atrage sancțiuni contravenționale cu măsurile legale, inclusiv dispunerea ridicării automobilelor.