Cod galben de vijelii și furtuni la Arad

Data publicare: Vineri, 09 Iulie, 2021 Total: 1752 accesari

Cod galben de vijelii și furtuni la Arad

În intervalul 09 iulie, ora 18:00 – 10 iulie, ora 23:00, 10 județe din vestul țării, printre care și Aradul, vor fi sub un cod galben de vijelii și furtuni.

În intervalul menționat, îndeosebi în cursul nopții de vineri spre sâmbătă (9/10 iulie) și în a doua parte a zilei de sâmbătă (10 iulie), în Banat, Crișana, Maramureș și în vestul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și izolat grindină.

 

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20...40 l/mp”, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.