Explozie puternică la Rafinăria Petromidia. Un bărbat a murit iar mai multe persoane sunt rănite

Data publicare: Vineri, 02 Iulie, 2021 Total: 999 accesari

 Explozie puternică la Rafinăria Petromidia. Un bărbat a murit iar mai multe persoane sunt rănite

O puternică explozie s-a produs, vineri, 2 iulie, în jurul orei 12.00, la Rafinăria Petromidia din Năvodari. Un bărbat care fusese dat dispărut a fost găsit mort. Alte patru persoane au fost rănite, una având arsuri pe 45% din corp. Oamenii din localitățile învecinate au primit mesaj RO-Alert să rămână în locuințe și să nu deschidă geamurile. 

 

Raed Arafat a precizat că primul apel a fost înregistrat la ora 12:16, iar echipajele au ajuns în 8 minute. O persoană a suferit arsuri pe 45% din corp, iar o altă victimă a suferit arsuri pe 25% din corp. Două persoane sunt uşor rănite. Până acum a fost înregistrat un deces, un bărbat în vârstă de 32 de ani.


 

Potrivit primelor informaţii, cauza exploziei ar fi putut fi o conductă fisurată. Instalaţiile au fost în revizii anul trecut, în perioada martie-aprilie.

 

Peste 100 pompieri și paramedici au acționat la Rafinăria Petromidia, a anunțat comandatul operațiunii.

 

Petromia a informat că incidentul s-a produs la instalația de hidrofinare petrol motorină. 

"Conform procedurilor interne de gestionare a situațiilor de criză, procesele tehnologice din cadrul rafinăriei au fost sistate în condiții de siguranță. În acest moment, echipele de intervenție acționează pentru controlul și stingerea incendiului. Mulțumim autorităților pentru profesionalismul și promptitudinea cu care au reacționat la acest incident", a transmis compania.  






 

Ministrul de Interne Lucian Bode a anunțat că în jurul orei 15:00 incendiul a fost lichidat. „Această tragedie se putea transforma într-o catastrofă”, a declarat ministrul.

 

Procurorii au deschis un dosar pentru ucidere din culpă. Cercetările se fac „in rem”, sub coordonarea Parchetului Tribunalului Constanța.





 

Sursa:digi24.ro