Accident la Vladimirescu. Un tânăr imprudent a depășit coloana pe linie continuă și a intrat înr-un autotren

Data publicare: Joi, 01 Iulie, 2021 Total: 1333 accesari

Accident la Vladimirescu. Un tânăr imprudent a depășit coloana pe linie continuă și a intrat înr-un autotren

Azi, 1 iulie, în jurul orei 17.30 a avut loc un accident pe D.N.7 la ieșirea din localitatea Vladimirescu.

 

La fața locului s-au deplasat imediat polițiștii din Vladimirescu și un echipaj al ambulanței.

 

Din primele verificări a reieșit că un bărbat de 29 de ani, din Săvârșin, care conducea un autoturism din direcția Arad spre Lipova, a depășit coloana aflată în mers pe linie continuă și a intrat in coliziune cu un autotren care efectua virajul spre stânga.

 

În urma impactului au rezultat exclusiv pagube materiale.

 

Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

 

Bărbatului de 29 de ani i-a fost reținut permisul de conducere iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor cauzelor în care s-a produs evenimentul.

 

Traficul se desfășoară în condiții normale pe D.N.7.