Restructurarea anunțată la Primăria Arad mai are de așteptat, s-au sucit consilierii

Data publicare: Miercuri, 30 Iunie, 2021 Total: 1557 accesari

Restructurarea anunțată la Primăria Arad mai are de așteptat, s-au sucit consilierii

Restructurarea anunțată de primarul Călin Bibarț în ultimele luni, care viza reducerea a peste 300 de posturi în Primăria Arad și subordonatele acesteia, din care 200 ocupate în prezent care ar fi aduc o economie la buget de aproximativ 2 milioane euro, mai are de așteptat.


Mai exact, în sedința Consiliului Local Municipal de miercuri, proiectele privind restructurarea aparatului administrativ al municipiului Arad, au fost scoase prin votul consilierilor de pe ordinea de zi a ședinței CLM, la propunerea consilierului local Galea Cristian.




 

În consecință, urmează formarea unui grup de lucru, din rândul consilierilor locali, care va stabili o nouă formulă de restructurare, propunere cu care se va reveni pentru vot într-o altă ședință CLM.


Deși initial părea totul stabilit între formațiunile politice care formează actualul CLM, în ziua votului unii cosilieri, sau mai exact unele partied s-au “sucit” și au decis că mai trebuie să o “rumege” să mai faca o comisie, să mai discute, căci în Romînia cînd vrei să tărăgănezi o treabă faci o comisie. Nici politic nu dă bine să reduci ceva, mai ales de la stat, însă toți sunt de acord că trebuie.


În ciuda acestor evidențe, inițiativa primarului Călin Bibarț de restructurare a fost scoasă de pe ordinea de zi.



 

 

“Nu renunț!

În consecință, am refuzat retragerea proiectului privind restructurarea aparatului administrativ de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Municipal. O parte a consilierilor locali au hotărât prin vot să retragă acest proiect, ratând astfel șansa unei reforme administrative în Arad!

 

Deși se face mereu trimitere la eficientizare, dându-i exemplu pe alții, când propun la noi acasă, unii consilieri se opun.

Am propus o restructurare care ne aducea o economie anuală de circa 2 milioane de euro, economie care ar fi trebuit să se concretizeze, între altele, în investiții destinate arădenilor, precum parcul din cartierul Aurel Vlaicu, pe care nu-l vom mai putea începe în acest an.

Circulă o vorbă care spune că „nicio intenție bună nu rămâne nepedepsită”.

Optimist cum mă cunoașteți, voi spune mai degrabă că „nicio intenție bună nu trebuie abandonată.

 

Și nici nu va fi.

#tobecontinued

Nu pentru ambițiile politice ale unora sau altora, ci pentru arădeni și #pentruARAD.”  a scris Călin Bibarț pe pagina de Facebook/.