Printre oase de cai, polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-un autocamion, 50 de ființe vii

Data publicare: Miercuri, 30 Iunie, 2021 Total: 312 accesari

Printre oase de cai, polițiștii de frontieră de la Nădlac au descoperit într-un autocamion, 50 de ființe vii

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat 50 de cetățeni de origine afro-asiatică care încercau să treacă ilegal frontiera de stat, ascunși în remorca frigorifică a unui autocamion ce transporta oase cabaline în Italia.

 

”În data de 30.06.2021, în jurul orei 05.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român care conducea un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă frigorifică, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, oase cabaline pentru o societate comercială din Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, 50 de cetăţeni străini”, comunică Poliția de Frontieră

 

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.

 

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.