Nu scăpăm de caniculă, nu mai avem cod Roșu...avem cod Portocaliu, tot de caniculă!

Data publicare: Marti, 29 Iunie, 2021 Total: 1340 accesari

Nu scăpăm de caniculă, nu mai avem cod Roșu...avem cod Portocaliu, tot de caniculă!

Cod portocaliu de caniculă pentru șase județe din vestul țării și 17 județe din centrul și sudul teritoriulului, plus București.

 

Meteorologii au emis atenționări cod portocaliu de caniculă pentru șase județe din vestul țării și 17 județe din centrul și dudul teritoriului, plus București. În zona Moldovei este cod galben de instabilitate atmosferică.

În Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia, sud-vestul Transilvaniei, vestul Maramureșului și sudul Moldovei, disconfortul termic va fi accentuat, pe arii extinse indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și local va depăși pragul critic de 80 de unități și va fi caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 33 și 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 18 și 21 de grade. Aici, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de caniculă valabil de marți, de la ora 12.00 până miercuri, la ora 22.00.

 

În cursul zilelor de marți și miercuri (29 și 30 iunie), în județele Bihor, Arad, Timiș, Caraș-Severin, Mehedinți și Dolj, valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic se va menține deosebit de accentuat, va fi caniculă, iar valorile maxime ale temperaturii aerului vor atinge frecvent 35...38 de grade.

 

Joi, în estul și sudul teritoriului disconfortul termic se va menține ridicat, dar instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în cea mai mare parte a țării și se va menține accentuată până la sfârșitul săptămânii.