Consiliul Județean deschide un centru de turism la Ghioroc

Data publicare: Vineri, 25 Iunie, 2021 Total: 1085 accesari

Consiliul Județean deschide un centru de turism la Ghioroc

Cea mai populară destinație turistică a județului Arad, stațiunea de interes local Ghioroc, este inclusă de Consiliul Județean Arad în strategia de promovare a Aradului turistic.

 

Astfel, Consiliul Județean a demarat demersurile pentru realizarea unui centru de turism la Ghioroc, „Litoralul Vestului”. Este vorba despre un spațiu de unde se vor organiza tururi ghidate în Podgoria Miniș-Măderat, dar și cursuri de pregătire pentru ghizi, tabere de vară, evenimente culturale și artistice.

 

Definim acest spațiu ca o zonă multifuncțională, un centru de interes pentru toți cei interesați de petrecerea cât mai plăcută a timpului liber. Pe perioada sezonului estival, vom detașa acolo o mare parte dintre angajații Centrului Național de Informare și Promovarea Turistică a Consiliului Județean, să fie aproape de turiști, să contribuie la cunoașterea mai bună a Podgoriei Miniș-Măderat, a județului Arad, în general. Vom organiza evenimente, ne vom implica și mai mult în dezvoltarea stațiunii Ghioroc”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

 

Primăria comunei Ghioroc a transferat Consiliului Județean, cu titlu gratuit, terenul necesar realizării centrului.

 

„Plaja de la Ghioroc reprezintă un pol turistic de interes județean și chiar interjudețean. În sezonul estival, vin turiști nu doar din Arad, ci și din județele învecinate sau din străinătate. Dorim să ne implicăm în dezvoltarea Ghiorocului ca stațiune estivală de interes județean și, prin crearea unui punct de informare turistică, să promovăm și alte obiective turistice din județ”, a afirmat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad.

 

Consiliul Județean a insistat încă din anul 2016 pe dezvoltarea comunei Ghioroc, unde a găsit un partener dedicat, în persoana primarului Corneliu Popi-Morodan. Împreună cu primarul, au fost realizate toate etapele pentru acreditarea Ghiorocului ca stațiune de interes local. Consiliul Județean a promovat Ghiorocul ca destinație turistică națională la trei ediții ale Târgului Național de Turism, de la București, de fiecare dată cu implicarea Primăriei Comunei Ghioroc.

 

În cinci ani de zile, împrejurimile lacului s-au schimbat radical, a fost amenajată o parcare asfaltată, de mare capacitate. Au fost create aprox. 100 de locuri de parcare, iar zona de alimentație publică s-a diversificat. Plaja a fost amenajată cu palmieri și mobilier specific litoralului. Ghiorocul atrage, în zilele caniculare, mii de turiști din tot vestul țării.