Tâlhărie într-un supermarket din Arad. Descoperit de agentul de pază, hoțul l-a pulverizat cu spray lacrimogen

Data publicare: Marti, 08 Iunie, 2021 Total: 1172 accesari

Tâlhărie într-un supermarket din Arad. Descoperit de agentul de pază, hoțul l-a pulverizat cu spray lacrimogen

În seara zilei de 30 mai a.c., în jurul orei 19,50, polițiștii din Arad au fost sesizați despre un eveniment care a avut loc în incinta unui supermarket de pe Calea Iuliu Maniu.

 

Un agent de pază al supermarketului, care a surprins un bărbat în timp ce sustrăgea mai multe pachete de cafea, a fost pulverizat cu un spray iritant-lacrimogen. După săvârșirea faptei, bărbatul a fugit de la fața locului.

 

În urma investigațiilor efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale, a fost identificat un arădean de 28 de ani, bănuit de săvârșirea faptei.

 

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.