A vrut 2.500 de lei pentru a nu posta imagini compromițătoare pe facebook. Șantajistul a fost prins în flagrant

Data publicare: Marti, 08 Iunie, 2021 Total: 2165 accesari

A vrut 2.500 de lei pentru a nu posta imagini compromițătoare pe facebook. Șantajistul a fost prins în flagrant

Polițiștii Secției 1 Vlaicu cercetează un bărbat de 46 de ani, din Arad, pentru șantaj.

 

Din cercetări a reieșit că bărbatul, aflat în posesia unor imagini compromițătoare, ar fi solicitat suma de 2.500 de la persoana vătămată pentru a nu publica pe rețelele sociale materialele cu aceasta.

 

În urma organizării unui flagrant, bărbatul a fost depistat la scurt timp, cu banii asupra lui, după ce i-a primit de la victimă.

 

Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunerea luării unei măsuri preventive.