Fondurile europene trebuie să dezvolte Aradul

Data publicare: Joi, 27 Mai, 2021 Total: 621 accesari

Fondurile europene trebuie să dezvolte Aradul

Aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență este o șansă pentru România, pentru Arad, consideră deputatul PNL Sergiu Bîlcea.

 

„Prin PNRR și POR putem investi în România aproximativ 80 de miliarde de euro până în 2027. Avem un avantaj net, pentru fiecare euro contribuție, primim 3 euro pentru proiectele de dezvoltare. Specificul PNRR este că se referă și la reforme nu doar la investiții: vorbim despre proiecte de mediu, digitalizare, educație. Cei șase piloni sunt tranziția spre o economie verde, transformarea digitală, creșterea economică inteligentă, sustenabilă și incluzivă, coeziunea socială și teritorială, sănătate și reziliență instituțională, copii, tineri, educație și competențe.

Avem nevoie de reforme și de investiții pentru a avea o economie competitivă și pentru a crește nivelul de trai în România. Aradul trebuie să beneficieze concret de aceste programe europene, să ne dezvoltăm cu ajutorul fondurilor europene. Proiecte mari, Cetatea Aradului, reabilitarea căii ferate Arad – Timișoara, noul spital matern, centura de sud-est, amenajarea centrului Aradului și a Falezei Mureșului pot fi toate finanțate din fonduri europene în următorii ani, prin diferite programe. Dacă reușim să realizăm aceste proiecte, vom avea o transformare rapidă și radicală de care vor beneficia arădenii”, a declarat deputatul Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.