Ziua Copilului va fi sărbătorită în cartierele Aradului. Vezi programul pe zile

Data publicare: Miercuri, 26 Mai, 2021 Total: 3447 accesari

Ziua Copilului va fi sărbătorită în cartierele Aradului. Vezi programul pe zile

1 Iunie - Ziua Copilului va fi sărbătorită, în municipiul Arad, cu jocuri, teatru pentru copii, muzică și multă distracție, acesta fiind primul eveniment organizat în oraș după relaxarea restricțiilor impuse de pandemia de COVID-19.

Acțiunile vor avea loc în perioada 29 mai  - 1 iunie 2021, în cartierele Micălaca (Parcul Aventura Voinicilor și Parcul Sfânta Maria din zona Orizont), Alfa (la locul de joacă de pe strada Cărămidarilor), Bujac (pe terenul de  fotbal de lângă Liceul cu Program Sportvi).

În fiecare cartier vor fi prezentate spectacole de teatru de păpuși, jocuri interactive pentru copii, recitaluri de muzică ușoară, dansuri moderne și gimnastică aerobică.

De asemenea, pentru cei mici au fost pregătite ateliere de pictură pe față și o mascotă cu care se vor putea fotografia.

 

Ne-am gândit să dăm startul evenimentelor organizate cu ocazia Zilei Copilului încă de sâmbătă. Marcăm în acest fel revenirea la o oarecare  normalitate pe care sunt sigur că ne-o dorim cu toții,  de atât de mult timp. Cu aceeași ocazie vom lansa și un mic proiect pilot, respectiv vom pune la dispoziția celor cu vârsta peste 14 ani, circa 40 de trotinete electrice. Punctul de plecare va fi platoul din fața Palatului Administrativ, iar cei interesați se vor putea plimba nestingheriți în Parcul Eminescu. Sunt convins că va prinde acest proiect pilot,  pe care îl vom implementa în perioada următoare la nivelul întregului oraș., a declarat primarul Călin Bibarț.

 

Evenimentul „1 Iunie – Ziua Copilului în cartierele Aradului“ este organizat de Primăria Municipiului Arad și Centrul Municipal de Cultură Arad. 

 

CONDIȚII DE PARTICIPARE LA EVENIMENTELE ORGANIZATE ÎN MUNICIPIUL ARAD

 

Conform Ordinului pentru modificarea și completarea anexei la Ordinul Ministrului Culturii și al Ministrului Sănătății nr. 3245/1805/2020 privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 și pentru asigurarea desfășurării activităților în condiții de siguranță sanitară în domeniul culturii, publicat în Monitorul Oficial Numărul 0525:

 

Participarea la evenimentele culturale în aer liber este permisă doar:

-  pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare,

- persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR, nu mai vechi de 72 de ore,

- persoanele care prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

 

Organizatorul va asigura verificarea dovezilor medicale prezentate de fiecare participant, pentru îndeplinirea condițiilor de acces.

Minorii vor fi exceptați de la prezentarea acestor dovezi medicale.

De asemenea, minorii de peste 5 ani vor fi obligați să poarte mască.

 

Nu obligăm pe nimeni să se vaccineze, dar încurajăm pe toată lumea să o facă! Persoanele care se vaccinează vor contribui la acea revenire la normalitate și ne vor ușura cu mult organizarea evenimentelor cu și pentru public. 

Vă asigurăm că personalul care se ocupă de organizarea evenimentului este vaccinat cu ambele doze cu cel puțin 12 zile înainte de eveniment.

De asemenea, cei care vor presta servicii la evenimente sunt fie vaccinați, fie se vor testa așa cum prevede legea.