Telekomsport.ro scrie că ar fi aflat din surse că echipa de fotbal UTA Arad riscă retrogradarea și că secretarul general al FRF, Radu Vișan, a depus în acest sens o sesizare la Comisia de Disciplină care au urma să ancheteze dacă UTA se face sau nu vinovată de corupție.
Vă reamintim că nu cu mult timp în urmă DNA a transmis o adresă clubului arădean prin care acesta este exonerat de orice vină în cazul celor doi inculpați de dare de mită Claudiu Drăgan și Decebal Grădinaru.
Dar iată ce scrie pe site-ul Telekomsport.ro:
”Fotbalul românesc ar putea fi zguduit de un nou scandal. UTA Arad urmează să fie anchetată de Comisia de Disciplină a FRF după ce, în 2017, doi reprezentanţi ai clubului au încercat să premieze adversarele unei rivale la promovare. Tot în acest caz a fost trimis în judecată şi un arbitru, în dosarul ”botezat” Valiza 2.
DNA a anunţat pe 21 mai 2021 că Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru au fost trimişi în judecată pentru mai multe infracţiuni de dare de mită. În 2017, în calitate de reprezentanţi ai celor de la UTA Arad, cei doi le-ar fi promis printr-un intermediar 70.000 de lei jucătorilor de la Foresta Suceva, pentru a o încurca pe Sepsi Sfântu Gheorghe, adversara la promovarea în Liga 1.
Tot în aceeşi perioadă, Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru ar fi promis tot printr-un intermediar suma de 40.000 de lei celor de la Dacia Unirea Brăila, cu acelaşi scop, să o încurce pe Sepsi, echipă cu care UTA Arad era în luptă directă pentru promovare.
Acum, aşa cum cere procedura, secretarul general al FRF a trimis o sesizare la Comisia de Disciplină, prin care cere anchetarea cazului în care UTA ar putea fi acuzată de corupţie. O decizie ar trebui să se ia în maximum o lună şi cea mai dură măsură pentru UTA Arad ar fi retrogradarea, caz în care Astra ar rămâne în Liga 1.
În funcţie de ce decizie vor lua membrii Comisiei de Disciplină, cazul lui UTA Arad va ajunge sau nu la TAS, care însă va judeca în funcţie de precedentul ”Mită pentru arbitri”, de la FC Argeş.
Pe de altă parte, UTA Arad a încercat să demonstreze că Claudiu Drăgan şi Decebal Grădinaru au acţionat în nume propriu, nu în calitate de reprezentanţii ai clubului.
În cazul în care cei de la UTA Arad vor fi găsiţi vinovaţi pentru corpuţie, clubul ar putea avea aceeşi soarta ca FC Argeş, în 2009. Atunci, clubul din Piteşti a fost retrogradat în Liga 2, printr-o decizie a Comisiei de Disciplină, după ce procurorii au arătat că patronul echipei, Cornel Penescu, a dat mită mai multe arbitri.
În celebrul caz ”Mită pentrua arbitri”, procurorii DNA au demonstrat că omul de afaceri din Piteşti a plătit mai multe arbitri sume cuprinse între 5.000 şi 15.000 de dolari, pentru a-i favoriza echipa. Cornel Penescu a fost atunci condamnat la închisoare şi FC Argeş a fost retrogradată în Liga 2”.
Ciudat este faptul că în materialul de mai sus nu se pomenește absolut deloc despre documentul emis de DNA clubului UTA.