Sinucidere suspectă la Beliu. Minor de 16 ani găsit fără suflare de tatăl său

Data publicare: Vineri, 21 Mai, 2021 Total: 1035 accesari

Sinucidere suspectă la Beliu. Minor de 16 ani găsit fără suflare de tatăl său

În după masa zilei de azi, 21 mai, Poliția a fost sesizată prin apel 112, despre faptul că la domiciliul unui bărbat din Beliu se află în stare de inconștiență fiul acestuia.

 

În cel mai scurt timp la fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Beliu, un echipaj al ambulanței și elicopterul SMURD.

 

Din păcate aceștia au constatat decesul minorului de 16 ani, care a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vedere efectuării autopsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

 

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că acesta ar fi lăsat un bilet de adio. Băiatul s-a încuiat în camera și a îngurgitat o substanță otrăvitoare.

 

Adolescentul era bun la învățătură și provenea dintr-o familie de penticostali. Cauza sinuciderii este deocamdată neelucidată.

 

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpa.