Balint și-a prelungit cu un an contractul cu UTA

Data publicare: Luni, 17 Mai, 2021 Total: 888 accesari

Balint și-a prelungit cu un an contractul cu UTA

Antrenorul UTA-ei, Laszlo Balint, și-a prelungit contractul până la finalul sezonului 2021-2022. Tehnicianul a preluat echipa arădeană în vara lui 2019, a promovat-o în Liga 1 în primul său sezon, iar în cel de-al doilea a reușit să mențină formația arădeană în prima divizie. 

 

„Este un moment care pentru mine e o satisfacție destul de mare, pentru că suntem la finalul unui sezon lung, greu, foarte dificil din multe puncte de vedere, plin de provocări, am spus-o, nu o dată, provocări care s-au transformat în adevărate dificultăți. Satifacția e că suntem în acest punct în care putem spune că munca noastră a fost una corectă, cu plusuri și minusuri, lumini și umbre. Mă bucur tare mult că anunțăm prelungirea acestei colaborări, sunt 2 ani care din punctul meu de vedere au fost benefici pentru club în primul rând, dar și pentru mine personal, pentru că am cunoscut satisfacții, am căpătat experiență din toate punctele de vedere. A fost un sezon în care ne-am luptat să fim campioni, apoi a urmat un sezon în care obiectivul a fost cu totul altul. Nu ne-am putut bate la partea fruntașă a clasamentului, însă obiectivul a rămas la fel de important pentru club și mă bucur că am reușit să-l îndeplinim.” a declarat Balint în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele clubului UTA, Alexandru Meszar, a enumerat motivele pentru care clubul arădean a decis prelungirea contractului lui Laszlo Balint: „Sunt câteva principii care ne caracterizează activitatea, și le rămânem fideli în continuare: acestea sunt responsabilitatea, răbdarea, onorarea promisiunilor. În 23 decembrie, împreună cu impresarul Bogdan Apostu și Laszlo Balint am promis că UTA nu va retrograda, iar acum am reușit să onorăm această promisiune. Un alt principiu este cel al pașilor mărunți, continuitatea, o construcție sănătoasă are nevoie de timp, nu se face de pe o zi pe alta. Ținând cont și de îndeplinirea obiectivului pentru acest sezon, îi oferim antrenorului Balint un tricou cu numărul 2022, care simbolizează faptul că am prelungit contractul său până în vara anului viitor.”