Tentativă de omor sub influența alcoolului la Chesinț. Un tânăr de 18 ani a înfipt cuțitul de trei ori în burta unui alt tânăr de 19 ani

Data publicare: Miercuri, 05 Mai, 2021 Total: 1125 accesari

Tentativă de omor sub influența alcoolului la Chesinț. Un tânăr de 18 ani a înfipt cuțitul de trei ori în burta unui alt tânăr de 19 ani

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus azi, 05.05.2021, punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat în vârstă de 18 ani, cu privire la comiterea infracţiunii de tentativă la omor, prev. de art.32 Cod penal rap la art.art.188 al.1, 2 Cod penal.

 

Din probatoriul administrat în cauză a rezultat faptul că în seara zilei de 04.05.2021, inculpatul, pe fondul consumului de alcool, i-a aplicat unui tânăr în vârstă de 19 ani, trei lovituri cu un cuţit tip briceag, care i-au produs plăgi în zona toracelui şi a coapsei. 

 

Infracţiunea a fost comisă într-un loc public, în faţa unei case din satul Chesinţ, comuna.Zăbrani.

 

Inculpatul a fost reţinut în data de 05.05.2021 şi urmează a fi prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Arad, cu propunere de arestare preventivă.