Bătaie cu pumni și poșete între două cupluri de tineri căsătoriți. Un polițist care a intervenit a luat-o și el

Data publicare: Vineri, 30 Aprilie, 2021 Total: 1419 accesari

Bătaie cu pumni și poșete între două cupluri de tineri căsătoriți. Un polițist care a intervenit a luat-o și el

Un scandal ce s-a terminat cu o bătaie ca-n filme a izbucnit la ghiseul pentru eliberarea certificatelor de la Starea Civilă din Vaslui, după ce un cuplu a intrat în faţă.

Cei doi bărbați au început să se certe, apoi să se ia la bătaie, împărțindu-și pumni cu dărnicie.

Soţiile celor doi nu s-au lăsat mai prejos și s-au tras şi ele de păr şi s-au lovit cu poşetele.

Forțele de ordine, chemate să calmeze spiritele, au avut ceva probleme, după ce un poliţist care a încercat să-l imobilizeze pe unul dintre soți a căzut, după ce a alunecat pe gresie.

Într-un final, cu sprijinul colegului jandarm, acesta a reuşit să încătușeze bărbaţii şi să îi ducă la secţie.

sursa:realitatea.net