Cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește azi în țară

Data publicare: Luni, 26 Aprilie, 2021 Total: 956 accesari

Cea mai mare tranșă de vaccin produs de Pfizer BioNTech sosește azi în țară

Azi, 26 aprilie, România va primi cea mai insemnată tranșă de vaccin de la compania Pfizer BioNTech, care constă în 725.400 doze.

 

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană și vor ajunge pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

 

Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

 

Centrul Național de Stocare București: 175.500 doze;

Centrul Regional de Depozitare Brașov: 85.410 doze;

Centrul Regional de Depozitare Cluj: 93.600 doze;

Centrul Regional de Depozitare Constanța: 92.430 doze;

Centrul Regional de Depozitare Craiova: 91.260 doze;

Centrul Regional de Depozitare Iași: 93.600 doze;

Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 93.600 doze.

 

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 4.397.309 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 3.843.269 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.

 

În centrele de vaccinare se vor utiliza atât doze recepționate de România în tranșa curentă, cât și în tranșele anterioare, pe baza solicitărilor transmise la Centrul Național și centrele regionale de depozitare, prin direcțiile de sănătate publică județene și cea a municipiului București.