Accident cu 8 victime pe Autostrada A1

Data publicare: Vineri, 23 Aprilie, 2021 Total: 3396 accesari

Accident cu 8 victime pe Autostrada A1

În această dimineață, 23 aprilie, un autovehicul în care se aflau opt persoane a fost implicat într-un accident pe A1, pe sensul de mers Sebeş - Deva, pe raza localităţii Aurel Vlaicu, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba.

 

"Sunt opt victime care au nevoie de asistenţă medicală, din care trei sunt în stare bună, la o primă evaluare, şi cinci victime cu traumatisme, care, cel mai probabil, vor fi transportate la spital", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Alba, Radu Botezan.

 

La faţa locului au sosit patru ambulanţe SMURD, trimise de ISU Alba şi Hunedoara.

 

Accidentul a avut loc la limita dintre judeţele Alba şi Hunedoara.