Fără mască pe plajă de la 1 iunie. Autoritățile au în vedere relaxări noi de la 1 iunie

Data publicare: Joi, 22 Aprilie, 2021 Total: 856 accesari

Fără mască pe plajă de la 1 iunie. Autoritățile au în vedere relaxări noi de la 1 iunie

Azi, 22 aprilie, va avea loc prima ședință a Comitetului pentru revenirea la normalitate de la 1 iunie, în contextul pandemiei de COVID-19, moment în care vor fi analizate măsurile menite a genera reluarea treptată a activităților închise.

Reuniunea Comitetului interministerial pentru revenirea României la normalitate începând cu 1 iunie 2021 va începe la ora 16.00.

Comitetul are ca obiectiv stabilirea, coordonarea şi monitorizarea aplicării măsurilor pentru pregătirea revenirii României la normalitate de la 1 iunie 2021, în contextul pandemiei de COVID-19.

„Am decis constituirea unui comitet format din reprezentanți ai tuturor ministerelor, a cărui sarcină să fie pregătirea revenirii la normalitate a României începând cu 1 iunie 2021. Această structură va funcționa sub coordonarea prim-ministrului și va colabora cu reprezentanți ai asociațiilor și patronatelor. 1 iunie este prima bornă pentru revenirea treptată la normalitate după perioada pandemiei COVID-19, fixată în condițiile în care lucrurile încep să se stabilizeze din perspectiva situației epidemiologice, iar campania de vaccinare evoluează foarte bine”, spunea Florin Cîțu în urmă cu câteva zile.

Surse au afirmat că în ședința de azi, 22 aprilie se vor lua în disscuție, printre altele, eliminarea obligativității purtării măștii pe plajă sau în localități cu rată minimă de infectare cu coronavirus, accesul limitat pe stadioane sau participarea la concerte în anumite condiții.

sursa:realitatea.net