Liviu Dragnea ar putea să iasă peste câteva zile din pușcărie

Data publicare: Miercuri, 21 Aprilie, 2021 Total: 1166 accesari

Liviu Dragnea ar putea să iasă peste câteva zile din pușcărie

Fostul lider PSD Liviu Dragnea a primit aviz favorabil din partea Comisiei din penitenciar pentru eliberare condiționată.

Flavia Teodosiu, avocata lui Dragnea, a declarat pentru GÂNDUL, că speră ca pe 27 aprilie instanța să ia în considerare avizul și să decidă eliberarea condiționată.

„Ne bucurăm foarte tare că i-au fost respectate drepturile, că s-a primit avizul favorabil de la Comisia de liberare condiționată a penitenciarului.

Având în vedere faptul că, pe 27 aprilie, avem termen la Judecătoria Sector 5, nu putem decât să ne rugăm la Dumnezeu pentru o judecată dreaptă”, a spus avocata lui Liviu Dragnea pentru GÂNDUL.

Flavia Teodosiu a mai spus că fostul președinte al PSD ar fi putut intra în Comisia de liberări conditionate încă din februarie, dacă ar fi fost lăsat să lucreze în penitenciar și nu i-ar fi fost încălcat acest drept.

 

Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv, pe 27 mai 2019, de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani și jumătate de închisoare în procesul privind angajările fictive de la Direcția pentru Protecția Copilului Teleorman. Dragnea a executat deja doi ani din pedeapsă.

 

Marcel Ciolacu a afirmat că Liviu Dragnea nu va mai putea să îndeplinească funcția de membru al Partidului Social Democrat după ce va ieși din închisoare.

Sursa:Gândul
Foto:Inquam Photos