O petrecere privată pe Ștandul Neptun s-a lăsat cu amenzi pentru participanți și cu dosar penal pentru operatorul economic

Data publicare: Marti, 20 Aprilie, 2021 Total: 702 accesari

O petrecere privată pe Ștandul Neptun s-a lăsat cu amenzi pentru participanți și cu dosar penal pentru operatorul economic

Sâmbătă seara, în jurul orei 21.40, un echipaj de Jandarmerie a fost sesizat despre faptul că în incinta unui operator economic aflat pe Ștrandul Neptun este în desfășurare un eveniment privat cu mai multe personae.

 

Jandarmii s-au deplasat la locația respectivă, unde au constatat că se desfășura o petrecere privată la care participau mai multe persoane. La vederea forțelor de ordine, organizatorul i-a ascuns pe petrecăreți într-o anexă cu ieșire din local, iar la solicitarea jandarmilor de a deschide ușa acesta a refuzat. Încăperea în care se aflau clienții localului mai avea o ieșire prin care organizatorul a încercat să-i facă scăpați. O parte dintre aceștia au reușit să fugă, fiind interceptate zece persoane.

 

Participanții la eveniment au fost identificați și sancționați  contravențional cu amenzi în valoare totală de 5.750 lei, pentru participarea la evenimente private în spații închise.

 

Pe numele organizatorului, jandarmii au întocmit actele necesare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,zădărnicirea combaterii bolilor”, conform Codului Penal.



(Foto) imagine cu rol ilustrativ