În doar două ore polițiștii din Sebiș au depistat 6 șoferi băuți la volan

Data publicare: Luni, 19 Aprilie, 2021 Total: 970 accesari

În doar două ore polițiștii din Sebiș au depistat 6 șoferi băuți la volan

Polițiștii orașului Sebiș, împreună cu cei ai secțiilor Rurale 9 Sebiș și 10 Gurahonț au desfășurat, în seara zilei de sâmbătă, 17 aprilie a.c., o acțiune pe raza de competență a Poliției orașului Sebiș.

 

În urma activităților desfășurate, în numai două ore, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 7.005 lei, fiind reținute 6 permise de conducere, toate pentru conducere sub influența alcoolului și retrase 2 certificate de înmatriculare.

 

Au mai fost întocmite două dosare de cercetare penală pentru conducere sub influența alcoolului.