Polițiștii au aplicat duminică 147 de amenzi arădenilor pentru nerespectarea restricțiilor impuse de starea de alertă

Data publicare: Luni, 19 Aprilie, 2021 Total: 907 accesari

Polițiștii au aplicat duminică 147 de amenzi arădenilor pentru nerespectarea restricțiilor impuse de starea de alertă

În ziua de 18 aprilie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. 

 

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. 

 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 3.020 persoane, verificate 94 de societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 31 de mijloace de transport în comun/persoane.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 147 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 33.500 de lei, dintre care 15, în valoare de 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor privind deplasarea/libera circulație.

 

Vă reamintim că începând cu data de 28.03.2021, este restricționată circulația autovehiculelor și persoanelor în intervalul orar 20:00 - 05:00, închiderea programului de funcționare a societăților comerciale fiind ora 18:00, în perioada sfârșitului de săptămână, în localitățile unde incidența ratei de infectare este de peste 4 la mie.