La Arad, amenzi de 90.850 lei în doar două zile pentru nerespectarea restricțiilor impuse de pandemie

Data publicare: Duminica, 18 Aprilie, 2021 Total: 951 accesari

La Arad, amenzi de 90.850 lei în doar două zile pentru nerespectarea restricțiilor impuse de pandemie

În perioada 16-17 aprilie a.c., sub autoritatea Instituţiei Prefectului, poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmii Inspectoratului de Jandarmi Județean Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

 

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid-19.

 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 5.552 persoane, verificate 265 societăți comerciale și alte obiective de interes (gări, autogări, parcuri, unități de cazare etc) și controlate 68 de mijloace de transport persoane.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 325 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 90.850 de lei.