Românii vor afla marți dacă vor primi undă verde la vaccinarea cu Johnson&Johnson

Data publicare: Sambata, 17 Aprilie, 2021 Total: 615 accesari

Românii vor afla marți dacă vor primi undă verde la vaccinarea cu Johnson&Johnson

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) va anunţa marţi recomandările sale în privinţa vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană Johnson & Johnson.


Vă reamintim că utilizarea lui a fost suspendată în Statele Unite şi în Europa din cauza raportării unor cazuri rare de cheaguri sangvine, informează AFP.

EMA, a subliniat vineri într-un comunicat că va organiza pe 20 aprilie, de la ora 15:00 GMT (18:00 ora României, n.r.), o "conferinţă de presă virtuală despre concluziile raportului său de evaluare a siguranţei" vaccinului Johnson & Johnson, care se administrează într-o singură doză, potrivit agerpres.ro.

În SUA, o persoană a murit din cauza unei tromboze și șase femei au dezvoltat forme grave de cheaguri sangvine, asociate cu niveluri scăzute de plachete, după ce au primit vaccinul Johnson & Johnson.

În România au intrat miercuri, 14 aprilie, aproximativ 60.000 de doze de vaccin Johnson&Johnson care, până la o decizie a autorităților sanitare au fost depozitate la Institutul Cantacuzino din București.

Sursa:știripesurse