Polițiștii arădeni au legitimat duminică 3.000 de persoane și au dat amenzi de 39.000 de lei

Data publicare: Luni, 12 Aprilie, 2021 Total: 271 accesari

Polițiștii arădeni au legitimat duminică 3.000 de persoane și au dat amenzi de 39.000 de lei

Duminică, 11 aprilie a.c., poliţiştii arădeni, împreună cu jandarmi din cadrul IJJ Arad, au desfăşurat acţiuni de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. 

 

În cadrul acţiunilor, a fost verificat modul în care sunt respectate prevederile Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efector pandemiei de Covid 19. 

 

Astfel, în urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate 2.986 de persoane, verificate 118 societăți comerciale și obiective de interes (parcuri, zone de agrement, gări, autogări, spații de cazare ș.a.) și 16 de mijloace de transport în comun.

 

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 157 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 39.000 de lei, dintre care 16, în valoare de 1.000 de lei, pentru nerespectarea interdicției privind deplasarea/libera circulație.