200 puieți de păr au plantat membrii clubului Rotary Arad Cetate la Pădurea Ceala

Data publicare: Duminica, 11 Aprilie, 2021 Total: 1132 accesari

200 puieți de păr au plantat membrii clubului Rotary Arad Cetate la Pădurea Ceala

Sâmbătă, 10 aprilie, membrii clubului Rotary Arad Cetate au pus mâna pe lopeți și s-au apucat de plantat puieți.

 

Sprijiniți de colegii și prietenii de la Interact și Rotaract Arad Cetate, alături de alți voluntari, aceștia au plantat nu mai puțin de 200 de puieți de păr, ne-a comunicat Nicu Bundea, Seargent of Army la club.

 

Supervizați de cei de la Direcția Silvică cei 30-35 de participanți,însoțiți de copii , sunt încântați că prin acțiunea lor își aduc o infimă contribuție la sănătatea planetei și la păstrarea spațiilor verzi pentru comunitate.

 

Președintele în exercițiu al clubului arădean, Daniela Carnatu ne-a declarat că acțiunea de sâmbătă este o continuare a celorlalte avute în anii anteriori la Ceala-zona Măltăreț. Dealtfel,în luna noiembrie a anului trecut, în aceeași zonă, rotarienii arădeni au plantat puieți de stajar.