Elevii și părinții înnebuniți. Din nou schimbări în structura anului școlar

Data publicare: Duminica, 11 Aprilie, 2021 Total: 1413 accesari

Elevii și părinții înnebuniți. Din nou schimbări în structura anului școlar

Învățământul românesc este în degringoladă. Fie pandemie, fie nu, fiecare ministru care ajunge la conducerea învățământului românesc vine cu idei, mai bune sau mai rele, dar care se succed cu repeziciune.

 

Programa de învățământ rămâne în continuare supra-încărcată, elevii în continuare mai mult tocesc decât învață pe cale logică, conținutul multor discipline de studiu fiind de-a dreptul mirobilant.

 

În acest timp, surzi și orbi la suferința mediului școlar, mai marii Ministerului Educației se joacă continuu cu structura anului școlar.

 

Noua găselniță propusă de Ministerul Educației, prin vocea actualului boss Sorin Cîmpeanu este extinderea anului școlar din septembrie 2022, cică în condițiile în care predarea online nu a funcționat în mod corespunzător.

 

„Ministerul Educației va propune, din timp, extinderea anului școlar, începând cu septembrie 2022. Ministerul Educației oricum susține ideea extinderii perioadei de cursuri pentru învățământul preuniversitar, cu atât mai mult cu cât predarea online a generat perderi, deci este nevoie de timp pentru recuperarea acestor pierderi”, a spus ministrul, conform Mediafax.
  

O altă variantă luată în calcul este și revenirea anului școlar la trei trimestre. „Sunt argumente pro și argumente contra. Este nevoie de consultare publică”, a spus ministrul.

 

Deși Cîmpeanu spune că ministerul va organiza consultări cu asociațiile din învățământ și ale părinților, el nu pomenește absolut deloc despre programa școlară absurdă și întortocheată.

foto:Wix.com

Bruno B.