Recons scoate la licitaţie 310 de locuri de parcare în zona - Micălaca 500

Data publicare: Joi, 08 Aprilie, 2021 Total: 2112 accesari

Recons scoate la licitaţie 310 de locuri de parcare în zona - Micălaca 500

Recons S.A., firma care administrează locurile  de parcare  din municipiul Arad, anunţă două licitaţii pentru nu mai puţin de 310 locuri de parcare rezidenţiale  în zona “Micălaca 500”.

 

Mai exact, este vorba despre o licitaţie din data de 13 aprilie,  pentru parcările din zona Blocurilor:  580 – 585, unde vor fi scoase la licitaţie un număr de 118 locuri de parcare. Licitaţia va avea loc în incinta patinoarului începând cu ora 12.00.

A două licitaţie pentru locuri de parcare va fi organizată în data de 15 aprilie,  pentru parcările din zona  Blocurilor:  548  -  567 , unde vor fi scoase la licitaţie un număr de 192 locuri de parcare. Licitaţia va avea loc în incinta patinoarului începând cu ora 12.30.

 

“Licitaţiile programate în data de 14 şi 15 aprilie se vor desfăşura în incinta Patinuarului Arad în spaţiu deschis, având în vedere situaţia specială prin care trecem. Am anunţat organizarea acestor două licitaţii pentru parcările din zona blocurilor 580-585 şi 548-567  la fiecare scară a acestor blocuri prin afişarea anunţurilor, cu precizarea expresă pentru cei care vor participa la aceste licitaţii că purtarea măştii este obligatorie în locația desfășurării licitației şi cu rugămintea expresă ca la licitaţie să se prezinte o singură persoană / solicitare / apartament, tinând cont că  este vorba de un număr mare de locuri de parcare.

În cazul în care vremea nu va fi favorabilă, având în vedere că licitaţie se desfăşoară în spaţiu deschis, va fi reprogramată.

Persoanele care nu pot participa la licitație pot delega o altă persoană  printr-o înputernicire de mănă și copie de pe cartea de identitate a titularului cerere loc.  ne-a declarat Laurenţiu Puf, seful serviciului parcări rezidenţiale din cadrul Recons.