Dictatura lui Orban ia amploare. Măsură controversată luată de autorităţile de la Budapesta

Data publicare: Miercuri, 07 Aprilie, 2021 Total: 1919 accesari

Dictatura lui Orban ia amploare. Măsură controversată luată de autorităţile de la Budapesta

Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei își construiește din ce în ce mai  mult o alură de dictator. Derapajele față de principiile Uniunii Europene, cât și apropierea din ce în ce mai evidentă de Rusia, sunt motive de îngrijorare atât pentru maghiari, cât și pentru europeni.

 

Probabil că miile de martiri ai Revoluției Maghiare din 1956, care s-au ridicat împotriva ocupației sovietice, s-ar răsuci în morminte dacă ar vedea turnura pe care a luat-o politica în Ungaria.

 

O nouă măsură controversată luată de Guvernul de la Budapesta prin care se îngrădește și mai  mult libertatea presei, provoacă stupefacție și îngrijorare.

 

Astfel, o singură instituţie media din Ungaria mai poate face fotografii sau filmări privind vaccinarea. Începând de acum încolo, relatările media despre campania de vaccinare ce se desfăşoară în ţara vecină sunt restricţionate, potrivit unui memorandum intern dezvăluit duminică, scrie agenţia DPA, citată de Agerpres.

 

Singura instituţie media din Ungaria care mai poate face filmări şi fotografii în spitale şi în cabinetele medicale unde au loc vaccinările, conform unei circulare interne a spitalelor, este holdingul media de stat MTVA.

 

Sursa:capital.ro