Peste jumătate de milion de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România

Data publicare: Duminica, 04 Aprilie, 2021 Total: 1078 accesari

Peste jumătate de milion de doze de vaccin Pfizer sosesc luni în România

511.290 doze de vaccin Pfizer sosesc luni, 5 aprilie, în România.

 

Vaccinurile vor fi livrate pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca și Timișoara. Transportul către centrele de stocare este asigurat de firma producătoare, inclusiv pe cale terestră.

 

Vaccinurile sunt transportate în condiții optime de siguranță, în containere speciale, cu gheață carbonică și folie etanșă. Astfel, procesul de vaccinare continuă atât în centrele din București, cât și din țară, dozele fiind distribuite după cum urmează:

 

- Centrul Național de Stocare București: 171.990 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Brașov: 66.690 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Cluj: 76.050 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Constanța: 58.500 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Craiova: 33.930 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Iași: 45.630 doze;

 

- Centrul Regional de Depozitare Timișoara: 58.500 doze.

 

Până la acest moment, țara noastră a recepționat 2.863.439 doze de vaccin produse de compania Pfizer, iar 2.641.069 au fost deja utilizate pentru imunizarea populației.