CJSU a eliminat măsura carantinării orașului Timișoara de duminică noaptea, la ora 24:00. Dominic Fritz s-a abţinut de la vot

Data publicare: Duminica, 21 Martie, 2021 Total: 1406 accesari

CJSU a eliminat măsura carantinării orașului Timișoara de duminică noaptea, la ora 24:00. Dominic Fritz s-a abţinut de la vot

Consiliul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a eliminat măsura carantinării orașului Timișoara și a zonei periurbane, anunță Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, pe Facebook.

 

Contrar tuturor aşteptărilor, rata incidenţei a crescut în perioada carantinei, propunerea de prelungire a carantinei a căzut la vot în şedinţa CJSUT, care a avut loc sâmbătă seară. Măsura nu se va prelungi nici pentru celelalte localităţi carantinate: Dumbrăviţa, Giroc, Ghiroda şi Moşniţa Nouă.

În urma analizelor de risc efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Timiș și a avizelor emise de Institutul Național de Sănătate Publică, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Timiș a analizat propunerile de prelungire a măsurilor de carantinare pentru localitățile: Timișoara, Dumbrăvița și Giroc pentru o perioadă de 7 zile.

În ceea ce privește comuna Moșnița Nouă și comuna Ghiroda, analiza de risc întocmită de către Direcția de Sănătate Publică a concluzionat că nu este întrunit punctajul pentru a putea propune prelungirea carantinei zonale în aceste două localități.

În această seară, în CJSU Timiș a fost eliminată măsura nedreaptă a punerii în carantină a Timișoarei și a zonei periurbane. Deși am luat poziție fermă împotriva carantinei formale și inutile, și acum, și în urmă cu 2 săptămâni, acesta nu este un moment de bucurie. Simt tristețe și multă părere de rău pentru stresul pus pe copii și părinți, pentru pierderile financiare înregistrate în aceste două săptămâni, atâta chin fără absolut niciun rezultat, rata de infectare fiind în crestere.

Însă e important să privim spre viitor. Distanțarea fizică trebuie respectată, iar purtarea măștii și regulile de igienă tratate cu cea mai mare seriozitate. Vă încurajez să vă vaccinați și să respectați restricțiile rămase în vigoare. Nu sunt adeptul amenzilor, cred în respectarea din convingere a regulilor, iar aceasta este o ocazie să arătăm că timișorenii nu au nevoie de amenințări ca să respecte măsurile legale.

Pe lângă apelul către voi, cetățenii, fac apel și către Primăria Timișoara și Prefectură, să prezinte un plan coerent și inteligent de măsuri împotriva Covid-19. Eu sunt disponibil, ca întotdeauna, pentru colaborare interinstitutională și ajutor, acolo unde este nevoie. A anunţat Alin Nica Președintele Consiliului Județean Timiș.

 

Decizia din cadrul CJSUT a fost luată cu 20 voturi pentru, 9 abțineri și 9 voturi împotrivă, unul din cele 9 abţineri de vot a fost a primarul Timişoarei, Dominic Fritz, care era un  adept al carantinării.