În ziua de 11 martie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.526 persoane, verificate 117 societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 28 de mijloace de transport în comun.