Deputatul Glad Varga: Fonduri de peste 7 miliarde de lei din buget au fost alocate pentru combaterea efectelor pandemiei

Data publicare: Vineri, 05 Martie, 2021 Total: 1211 accesari

Deputatul Glad Varga: Fonduri de peste 7 miliarde de lei din buget au fost alocate pentru combaterea efectelor pandemiei

„Bugetul de stat a fost aprobat săptămâna aceasta, iar părerile sunt împărţite, variind de la «a trecut prea repede prin Parlament» la «a fost aprobat prea târziu, deja suntem în martie». Traversăm o perioadă excepţională în istoria recentă, ne confruntăm cu o pandemie globală, care are în continuare un impact major asupra vieţii economice şi sociale. Că agreăm sau nu termenul aprobării bugetului este mai puţin relevant. Cert este că acum avem bugetul aprobat şi este necesar să trecem de la proiecţie la implementare.

 

Pasul imediat următor este relansarea economică şi crearea de noi locuri de muncă, dar mai ales sprijinirea companiilor cu capital 100% românesc, care se confruntă deja cu pierderi semnificative şi riscul de a nu mai păstra locurile de muncă existente. Bugetul este construit pe creştere economică de 4,3%, include măsuri de combatere a efectelor pandemice asupra economiei şi, în plus, avem şi programe de sprijin al IMM-urilor, însă acestea trebuie urgentate. Degeaba le fluturăm în hârtii, dacă implementarea lor este amânată. Trebuie să ne gândim că aceste companii româneşti au pierdut deja mult, unele sunt în prag de faliment. Un ajutor venit prea târziu poate fi inutil în cazul acestora din urmă. Birocraţia sau lipsa personalului sunt inacceptabile ca scuze pentru tărăgănarea contractărilor prevăzute prin aceste programe de sprijin. Îndemn miniştrii de resort să găsească rapid soluţii, astfel încât sumele menţionate să ajungă la beneficiarii afectaţi de pandemie.



Prin buget am alocat fonduri pentru a combate efectele pandemiei: 1,9 miliarde de lei pentru șomaj tehnic, 1,35 miliarde pentru materiale sanitare, 1,4 miliarde de lei pentru achiziție de vaccin, 2,5 miliarde de lei pentru HORECA. Vom da drumul la programe pentru firmele private care au nevoie de sprijin. Încă de la preluarea mandatului am făcut interpelări adresate ministrului economiei şi o voi face şi în următoarea perioadă pentru că unele programe vin cu întârziere pentru beneficiari.



Sper ca programele aflate în aplicare să ajungă repede la cei care au avut activitatea suspendată luni de zile, așa cum este cazul HORECA. Mă bucur că Ministerul Mediului are o creștere substanțială de buget față de anul trecut, care ne permite să continuăm proiectele dedicate protejării mediului și unei vieți sănătoase. Avem mai multe proiecte pe mediu în 2021 și voi monitoriza aplicarea lor. Vreau să precizez că am votat amendamentele opoziției referitoare la Arad, din respect pentru arădeni, le-am susținut și noi în trecut, ar fi fost o ipocrizie să nu le votăm”,
a declarat deputatul Glad Varga.