Elena Udrea și Ioana Băsescu condamnate la 8 respectiv 5 ani cu executare de Curtea de Apel București!

Data publicare: Marti, 02 Martie, 2021 Total: 1395 accesari

Elena Udrea și Ioana Băsescu condamnate la 8 respectiv 5 ani cu executare de Curtea de Apel București!

Elena Udrea a fost condamnată la opt ani de închisoare, iar Ioana Băsescu (fiica fostului președinte) la cinci ani de închisoare, în dosarul finanțării campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009. Sentința pronunțată de Curtea de Apel București nu este definitivă.

 

Curtea de Apel București a condamnat-o, marți, pe fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea, la 8 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecat alături de fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana, și fostul șef al CJ Tulcea, actualul vicepreședinte, Victor Tarhon privind modalitatea de finanțare a campaniei prezidențiale din 2009. Sentința nu este definitivă.

Sentința primită de Elena Udrea este de 6 ani de executat, plus un spor de 2 ani, adică 8 ani de închisoare în total. Se aplică vechiul Codul penal. „Condamnă pe Elena Udrea la 6 ani pentru instigare luare de mita. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru instigare luare de mita (altă faptă). Condamna pe Elena Udrea la 6 ani pentru spalare de bani. Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamna pe Elena Udrea la 3 ani închisoare pentru spălare de bani (a treia fapta). Condamna pe Elena Udrea la 5 ani pentru spalare de bani (alta fapta). Condamnă pe Elena Udrea la 4 ani închisoare pentru spălare de bani (a cincea faptă).

 

Curtea de Apel București a condamnat-o, marți, pe fiica fostului președinte al României, Traian Băsescu, Ioana , la 5 ani de închisoare cu executare în dosarul în care a fost judecată alături de fostul ministru al Dezvoltării, Elena Udrea și fostul șef al CJ Tulcea.

Alături de aceștia a mai fost judecat și omul de afaceri Cătălin Andronic, proaspăt condamnat definitiv la o pedeapsă cu suspendare în dosarul Ferma Băneasa.

Procurorul a cerut o pedeapsă de peste 15 ani în cazul Ioanei Băsescu și de peste 12 ani în cazul fostului ministrul de la Turism - Elena Udrea.


Sentințe în același dosar:

Dan Andronic: Achitat pentru acuzația de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.

Gheorghe Nastasia (secretar de stat în Ministerul Dezvoltării): 6 ani de închisoare pentru luare de mită.

Victor Tarhon (fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea): 4 ani de închisoare pentru luare de mită.