99 de lăutari suspectați că ar fi înșelat statul român cu 1, 5 milioane de lei

Data publicare: Joi, 25 Februarie, 2021 Total: 1355 accesari

99 de lăutari suspectați că ar fi înșelat statul român cu 1, 5 milioane de lei

Nu mai puțin de 99 de lăutari celebri din București, Călărași și Dâmbovița au fost aduși în această dimineață cu mandat la audieri, acștia fiind acuzați într-un dosar de înșelăciune.

Conform unor surse judiciare aceștia, în baza unor documente false, ar fi obținut sprijin de stat în pandemie.

Potrivit unui comunicat al Poliției Capitalei, 99 de cântăreți și instrumentiști , în perioada martie 2020 până în prezent, ar fi folosit documente falsificate, solicitând și primind din partea Agenției de Plăți și Inspecție Socială indemnizații destinate sprijinirii salariaților în contextul situației epidemiologice determinate de răspândirea SARS-Cov-2, în valoare de 4.500 de lei lunar.

Prejudiciul total este estimat la aproximativ 1,5 milioane de lei.