104 amenzi doar într-o zi pentru nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea și combaterea COVID-19

Data publicare: Marti, 23 Februarie, 2021 Total: 982 accesari

104 amenzi doar într-o zi pentru nerespectarea măsurilor de protecție pentru prevenirea și combaterea COVID-19

În ziua de 22 februarie 2021, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 3.034 persoane, verificate 100 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 26 de mijloace de transport în comun.

Pentru abaterile constatate au fost aplicate 104  sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 23.800 de lei, dintre care 12, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.